Gazela neagră și aventura pe tărâm italian

La finele lunii august, ale anului 1960, Roma avea să găzduiască cea de-a 17-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară. A fost pentru prima dată când ţara “cizmei” primise această onoare din partea Comitetului Internaţional Olimpic. Şi totuşi, în 1908, Roma primise dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice, însă în urma erupţiei vulcanice a Muntelui Vezuviu, ce a făcut nu mai puţin de o sută de victime, onoarea a fost predată Londrei. 5.388 de atleţi au luat startul Olimpiadei din 1960, dintre care 611 femei. Una dintre eroinele acelei ediţii a fost Wilma Rudolph, supranumită “gazela neagră”.

S-a născut la 23 iunie 1940 în St. Bethlehem, Tennessee. A avut, însă, o copilărie foarte dificilă. S-a născut prematur, iar alături de ea mai erau alţi 21 de fraţi. Tatăl era însoţitor la un hotel din Tennessee, iar mama, servitoare. Destul de dificil să întreţii douăzeci şi doi de prunci în astfel de condiţii. La patru anişori, Wilma se îmbolnăveşte de poliomelită, una dintre cele mai de temut boli ale copilăriei din secolul XX. Familia era nevoită să facă deplasări până în Nashville, Tennessee, pentru a-şi trimite fetiţa la tratament. Recuperarea a fost una lentă, şi asta pentru că Wilma a trebuit să poarte proteză până la vârsta de 9 ani, atunci când s-a dus la clinică pentru tratament și, în fața asistentelor, și-a dat proteza jos. A reuşit să învingă boala, iar viaţa ei avea să intre pe un făgaş mai bun. La 13 primăveri, Wilma se înscrie la Colegiul Burt din Clarksville, Tennessee, rezervat copiilor de culoare, secţia baschet. Adaptarea avea să fie una rapidă. În anul doi de studenţie, Wilma deja se integrase în noul colectiv. Marcase 803 puncte în 25 de meciuri, record naţional pentru o jucătoare în baschetul feminin american. În afara terenului dreptunghiular, fetiţa participa şi la probe de sprint. La finalul unui concurs desfăşurat în cadrul colegiului, Ed Temple, antrenorul lotului de atletism al Universităţii de Stat din Tennessee, îi spune pe un ton hotărât: “Ai potenţialul de a deveni cea mai bună”. Astfel că în vacanţele de vară, Wilma se pregătea alături de Ed şi de studenţii dânsului de la Universitate.

MELBOURNE 1956, PRIMA MEDALIE OLIMPICĂ

La 16 primăveri, Wilma se califica la Jocurile Olimpice de la Melbourne. Avea să facă parte din ștafeta Statelor Unite de 4×100 m, alături de Isabelle Daniels, Mae Faggs și Margaret Matthews. Ștafeta americană a încheiat concursul pe podium, la 4 sutimi distanță de medaliata cu aur, Australia, ce a reușit recordul mondial al acelor vremuri. La întoarcerea în țară, Wilma a ținut să le prezinte colegilor medalia de bronz proaspăt obținută în Australia. Un motiv de bucurie atât pentru ea, cât și pentru marele Ed Temple. În toamna anului 1957, fetița se înscrie la Universitatea din Tennessee, dar oboseala își spune cuvântul și ratează cea mai mare parte a sezonului din 1958. S-a refăcut pentru sezonul 1959, pentru ca Wilma să sufere o ruptură musculară la o întâlnire între delegația americană și cea sovietică. Prezența ei la Roma era pusă sub semnul întrebării, însă domnul Ed Temple a supravegheat cu atenție recuperarea ei, în cele din urmă fiind aptă pentru următoarea ediție a Jocurilor Olimpice.

STADIO OLIMPICO, TERITORIUL GAZELEI 1960

Delegația Statelor Unite se îmbarcă în avionul cu destinația Roma. 292 de competitori, dintre care 51 femei. Prima probă: 100m sprint. Wilma își câștigă runda de calificare, terminând cursa în 11,6 secunde. “Gazela” se impune și în semifinalele probei de sprint, stabilind un nou record mondial: 11, 41 de secunde. În finală, americanca își adjudecă prima medalie de aur dintre cele trei câștigate în țara “cizmei”. Deși a scos un timp de 11, 18 secunde, acesta nu a fost recunoscut ca fiind noul record mondial, și asta datorită depășirii peste limită a vitezei vântului. Ziua următoare, Wilma ia parte la runda de calificare pentru semifinala probei de 200m sprint și stabilește un nou record olimpic: 23, 30 de secunde. În următoarea rundă, americanca se impune categoric, cu timpul de 23, 79 de secunde. Wilma se impune și în ultimul act al probei, cu 24, 13 secunde. Suficient pentru cea de-a doua medalie de aur la Roma. În ultima probă, “gazela” se va alătura ștafetei de 4×100 m, formată din Martha Hudson, Lucinda Williams și Barbara Jones. Cele 4 atlete stabilesc un nou record mondial la finalul rundei de calificare, cu timpul de 44, 50 de secunde. În marea finală, echipa Statelor Unite își adjudecă medalia de aur, în detrimentul Germaniei și Poloniei. Avea să fie a treia medalie de aur obținută de Wilma Rudolph pe Stadio Olimpico din Roma. 80.000 de spectatori au fost în tribunele stadionului olimpic, în medie, de-a lungul competiției, la temperaturi de aproximativ 43 de grade Celsius.

La doar 20 de primăveri a fost considerată cea mai rapidă femeie din istorie. Își trăia momentul ei de glorie, după ani de zile de suferință. S-a întors acasă ca o eroină, felicitată de toată lumea, inclusiv de colegii de la Universitate. Ajunsă în Tennessee, a avut o singură dorință: să se organizeze o paradă a victoriei celei supranumite “gazela neagră”. Zis și făcut. Prima paradă organizată în istoria orașului Clarksville. Doi ani mai târziu, după ce a câștigat două curse în cadrul întâlnirii americano-sovietice de la Universitatea din Stanford, Wilma își anunța retragerea din activitate. Și-a șocat familia, prietenii. Însă asta a simțit că trebuie făcut. Ulterior, s-a înscris în învătământul de stat american și a devenit profesoară la școala din Clarksville. După mai multe conflicte între membrii consiliului profesoral, Wilma și-a prezentat demisia. În paralel, era prezentatoare la un show TV local.

După retragere, nu a mai fost “gazelă”, ci a devenit mămică, mamică a trei copii. În 1977 și-a compus autobiografia, intitulată Wilma, iar mai târziu a devenit film documentar. La începutul anilor ‘80 a fost introdusă în U.S. Olympic Hall of Fame și a pus bazele fundației Wilma Rudolph, destinată atleților de nivel amator. A urmat o nouă etapă grea a vieții ei, odată cu decesul mamei sale, în 1994. Wilma este diagnosticată cu tumoare pe creier, în stadiu avansat, iar la 12 noiembrie 1994 trece în neființă, în Brentwood, Tennessee. La trei ani de la decesul “gazelei”, guvernatorul Don Sunquist declară ziua de 23 iunie “Ziua Wilma Rudolph”.

Alături de atleți precum Cassius Clay, Wilma Rudolph și-a cimentat statutul de campioană la Olimpiada de la Roma, iar moștenirea ei va rămâne cunoscută drept “cea mai rapidă femeie din istorie”.

Autor: Adrian Roman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s