Povestea singurului fotbalist român câştigător al Campionatului Mondial de Fotbal

De-a lungul timpului, imaginea fotbalistului român a devenit degradabilă în ochii microbistului de rând din spaţiul carpato-danubiano-pontic, dar lumea îşi aminteşte cu drag de Generaţia de Aur şi nopţile nedormite din 1994, când lumea ieşea pe străzile din capitală, la Universitate, pentru a sărbători izbândele reuşite de tricolori împotriva unor naţiuni precum Argentina marelui Maradona sau Columbia lui Valderrama. Şi totuşi, drumul anevoios al generalului şi a trupei sale se oprise o dată cu Suedia lui Tommy Brolin. Însă de-a lungul istoriei sportului rege, un singur fotbalist român a avut plăcerea să afle gustul victoriei Cupei Mondiale. Iar asta se întâmpla în 1954. Aşadar, astăzi voi pune în lumină povestea lui Joszef Posipal, campion mondial cu naţionala Germaniei de Vest în 1954.

Iar acum, cel mai probabil, vă veţi întreba în gândul dumneavoastră cum a fost Joszef Posipal primul român campion mondial. Ei bine, răspunsul este pe cale de a fi împărtăşit alături de voi. Josef Posipal s-a născut la data de 20 iunie a anului 1927 în Lugoj, România. Tatăl, pe numele dumnealui Peter, lucra la o brutărie din oraş, cetăţean român cu origini germane, iar mama, Anna Hillier, era unguroaică la origini, născută în comuna Darova din Timişoara. Practic, membrii familiei micuţului Josef erau şvabi, germani din spaţiul bănăţean. În copilărie, Jupp, aşa cum era alintat de apropiaţi, practicaseră diferite sporturi cum ar fi nataţie, tenis de masă sau handbal, iar pe timpul iernii, când temperaturile cu minus nu îi mai permiteau să-şi desfăşoare diversele activităţi sportive, practica patinajul şi ski-ul.

Rămăsese semi-orfan încă din adolescenţă. după ce tatăl său murise, iar până în 1942, Josef a urmat cursurile liceului german din Lugoj ce avea în componenţă douăsprezece clase de învăţământ. Un an mai târziu, viaţa avea să-i se schimbe pentru totdeauna. La vârsta de 16 ani, el decide să emigreze în Germania, la fel ca şi alţi bănăţeni cu origini şvabe şi ajunge să înveţe meseria de lăcătuş la o oţelărie din oraşul Hanovra, mai exact în municipalitatea Dohren-Wülfel. Ajunsese într-o fabrică de armament ca şi mecanic pentru produs gloanţe. De altfel, această experienţă a lucrului cu gloanţe avea să-l urmeze toată viaţă, date fiind şi evenimentele tragice petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când soldaţii germani mureau pe capete, străpunşi într-un mod nemilos de gloanţele de Kalashnikov. În 1945, după terminarea războiului culminat cu victoria ruşilor, mama lui Josef, Anna Maria, îi trimite o scrisoare de acasă, din România, prin care îi cere să rămână în Germania deoarece şvabii stabiliţi în ţară vor fi deportaţi în taberele din Uniunea Sovietică.

Fiul meu, nu intra înapoi în ţară. Cei care au colaborat cu germanii vor fi deportaţi în URSS (Uniunea Sovietică). Nu vreau să te văd murind în taberele bolşevice.

În tot acest timp petrecut dincolo de graniţele ţării, „Jupp” Posipal îşi începuse cariera fotbalistică la nivel de juniori în 1943 pentru echipa fabricii de armament, numită TSV Badenstedt, apoi face trecerea spre Blau-Weiß Wölpinghausen, pentru ca în cele din urmă, în 1946, să ajungă la SV Linden 07, alături de care avea să câştige campionatul naţional de juniori Oberliga Nord. După mai multe serii de reclamaţii întocmite de către cei de la Hannover, clubul SV Linden a fost respins din prima ligă germană, făcându-se astfel loc pentru cei de la Hannover. Pentru a putea juca în Germania, Josef Posipal şi-a adoptat pseudonimul „Berwanger„.

Pe când avea doar 19 ani semnează primul său contract de jucător profesionist, fiind legitimat de clubul SV Arminia Hanovra, marea rivală a celor de la Hanovra 96 a acelor vremuri. Poposeşte doar trei ani în Hanovra, pentru ca în 1949 să ajungă la ulterior gigantul german Hamburger SV. Nici nu îi luase mult să se integreze la Hamburg, căci în stagiunea 1949/1950 bifează toate cele 30 de partide disputate în cadrul campionatului Oberliga Nord, pe care de altfel Hamburger SV l-a şi câştigat, la nouă puncte distanţă de FC St. Pauli. De-a lungul acelui sezon, „Jupp” a fost folosit pe postul de apărător dreapta. Asta deşi tehnicianul Georg Knöpfle îl adusese iniţial ca şi concurenţă pentru postul de atacant, însă aptitudinile defensive ireproşabile l-au făcut pe Posipal să-şi câştige locul de titular în postura de fundaş dreapta.

800px-Posipal_Jupp-Autograph-Autogramm
Prima semnătură a lui Josef Posipal în calitate de jucător al celor de la SV Arminia Hanovra, 1946.

În vara lui 1950, selecţionerul Germaniei de Vest, Sepp Herberger, doreşte să îi ofere lui Josep Posipal o scrisoare prin care îl invită să evolueze pentru echipa naţională la primul meci oficial după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, însă ulterior oficialii federaţiei au constatat faptul că Posipal avea doar cetăţenie română, nu şi cea germană, fiind astfel iligibil pentru convocare. Un an mai târziu în 1951, „Jupp” îşi obţine cetăţenia germană şi debutează pentru prima reprezentativă a Germaniei de Vest într-un meci amical contra Turciei, pierdut cu scorul de 2-1. Polivalenţa sa pe postul de fundaş central l-a obligat pe Herberger să îl utilizeze cu încredere pe acel post, Posipal fiind considerat la acel moment unul dintre cei mai talentaţi fundaşi din lume.

La nivel de echipă de club, Hamburger era imbatabilă. La propriu. Ea a câştigat opt titluri de campioană a Germaniei în perioada 1950-1958, avându-l pe „Jupp” Posipal în componenţă drept stâlpul central al apărării germane. Evoluţiile foarte bune de la echipa de club aveau să-i schimbe cariera de jucător în mod radical. În octombrie 1953, el este invitat să reprezinte echipa Europei pe Wembley într-un meci amical împotriva Angliei, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de existenţă a Federaţiei Engleze de Fotbal. Cu Posipal pe partea dreaptă a apărării, echipa Europei şi reprezentativa Angliei şi-au dat mâna după un 4-4 de poveste. Şi mai de poveste a fost finala Cupei Mondiale ce avea să aibă loc la un an distanţă, între Germania de Vest şi echipa Ungariei, finală considerată de mulţi fiind una dintre cele mai crâncene din istoria sportului rege.

19601179_266846077124795_1029470403443646866_n
Josef Posipal, Hamburger SV, 1954.

Venise anul 1954, iar Cupa Mondială se apropia vertiginos spre „ţara cantoanelor”, Elveţia, gazda acelei ediţii. Josef Posipal a evoluat în toate cele trei meciuri din faza grupelor, însă Herbeger nu s-a putut baza pe el în meciul din faza grupelor din cauza unei accidentări. În cele din urmă, el a revenit la timp pentru partida din semifinale contra Austriei, unde a evoluat ca fundaş dreapta, fiind înlocuit în zonă centrală de Fritz Laband. Germania de Vest se impunea cu un neverosimil 6-1 contra Austriei, astfel că finala urma să fie disputată contra Ungariei lui Ferenc Puskas.

Maghiarii deschiseseră scorul în ultimul act al competiţiei prin Ferenc Puskas în minutul 6, pentru ca două minute mai târziu să îşi majoreze avantajul prin Zoltan Czibor. Nici nu trecuseră două minute de la al doilea gol al maghiarlor şi Max Morlock reduce din diferenţă, pentru ca în minutul 18, Helmuth Rahn să egaleze la doi pe tabela de marcaj. Cu Posipal în rol de fundaş dreapta, maghiarii au atacat poarta germanilor pentru aproximativ toată durata reprizei secunde, până în minutul 80, când acelaşi Helmuth Rahn marca golul victoriei şi o încorona pe Germania de Vest noua campioană mondială  la fotbal. Astfel, Josef Posipal devenea primul şi singurul fotbalist de origine română din
istorie ce câştigă turneul final de campionat mondial.

La 18 mai 1958, el dispută meciul cu numărul 250 şi totodată ultimul din cariera de jucător profesionist pentru Hamburg în finala Cupei Germaniei, împotriva celor de la Schalke 04. Hamburger SV avea să piardă acea finală cu scorul 3-0. Înfrângerea a fost atât de dureroasă pentru Posipal, încât el decide să se retragă la doar 30 de ani. Cu lacrimi în ochi, el şi-a luat rămas bun de la proprii suporteri, iar conducerea clubului l-a onorat cu cea mai înaltă distincţie: „Inelul de aur pentru onoare”.

Nu mai puţin de 32 de selecţii a strâns Josef Posipal pentru naţionala Germaniei de Vest, marcând un singur gol.

Un model de corectitudine şi calităţi umane dincolo de limite. Josef a fost un om unic şi bun la suflet, un lider, ca un părinte pentru tinerii jucători ai lui Hamburger SV.- Uwe Seeler

 

La data de 21 februarie 1997, „Jupp” Posipal se stinge în camera de terapie intensivă a Spitalului Universitar din Eppendorf, din cauza unei insuficienţe cardiace. El va rămâne pentru totdeauna în memoria microbiştilor de rând ca fiind primul fotbalist român ce a avut onoarea de a ridica deasupra capului măreţul trofeu, cel al Cupei Mondiale.

Autor: Adrian Roman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s