Ralph Hasenhuttl, o „furnică” alpină aflată pe căi mari

În cadrul etapei cu numărul 17 din Premier League, Southampton a produs una dintre marile surprize ale acestui sezon de campionat şi a învins Arsenal cu scorul de 3-2, administrându-i astfel prima înfrângere după 22 de meciuri în toate competiţiile în care „tunarii” erau neînvinşi. Aflaţi în lupta pentru evitarea retrogradării în actualul sezon de Premier League, această performanţă i se poate datora noului antrenor al „sfinţilor”, Ralph Hasenhuttl.
 
Ralph Hasenhuttl şi-a început cariera de jucător la echipa oraşului său natal, Grazer AK, una dintre cele mai populare echipe din fotbalul austriac în perioada anilor 1990, ce avea să câştige titlul de campioană a Austriei la finele sezonului 2003-04. Evoluând pe postul de atacant, Hasenhuttl a obţinut, la sfârşitul anilor ’80, primul transfer important al carierei sale, şi anume Austria Viena, cea mai titrată echipă din istoria fotbalului austriac, cu 24 de titluri de campioană a Bundesligii austriece. În cele cinci sezoane petrecute în capitala Austriei, Hasenhuttl a reuşit să puncteze de 44 de ori în cele 134 de meciuri disputate în prima ligă austriacă, înainte de a se transfera la Austria Salzburg, cunoscută astăzi sub denumirea de Red Bull Salzburg. Pentru Austria Salzburg, Ralph Hasenhuttl a marcat 13 goluri în 53 de goluri şi urma să părăsească fotbalul austriac, unde devenise campion al Austriei în patru rânduri, pentru fotbalul belgian.
 
Vara anului 1996 îl punea într-o nouă ipostază pe Ralph Hasenhuttl, şi asta pentru că acesta ia pentru prima dată contact cu fotbalul belgian, atunci când semna cu Mechelen, alături de care avea să retrogradeze în al doilea eşalon fotbalistic din Belgia. Asta în ciuda celor opt goluri marcate în cele 27 de partide disputate, înainte de transferul la Lierse, ce tocmai devenise campioană a Belgiei pentru prima dată după 37 de ani de pauză. Astfel, atacantul austriac urma să se transfere la campioana în exerciţiu a Belgiei, fără să aibă însă un impact major pentru aceştia, cu doar patru reuşite în 22 de dispute. Astfel, după cele două sezoane petrecute în Belgia, Ralph Hasenhuttl semnează cu 1. FC Koln, unde a fost coleg pentru un sezon alături de Dorinel Munteanu, însă aceasta se dovedeşte a fi o experienţă neplăcută, în ciuda faptului că a promovat alături de Koln în Bundesliga în sezonul 1999-2000. Asta pentru că, în cele 41 de partide jucate în 2. Bundesliga, Ralph Hasenhuttl a punctat pe tabelă doar de trei ori. După scurta aventură petrecută alături de „ţapi”, Hasenhuttl mai bifează alte două echipe, înainte de a-şi agăţa ghetele în cui: Greuther Furth, respectiv echipa a doua a celor de la Bayern Munchen.
 
În toamna anului 2007, la trei ani distanţă după ce îşi anunţase retragerea din cariera sa de jucător, Ralph Hasenhuttl îşi trage pe el, pentru prima dată, sacoul de antrenor, atunci când era instalat în funcţia de antrenor principal al echipei SpVgg Unterhaching, aflată în acel moment în al treilea eşalon al fotbalului german. La primul sezon pe banca tehnică a acestora, Hasenhuttl ratează in extremis promovarea în 2. Bundesliga, după o înfrângere cu scorul de 3-4 împotriva celor de la Carl Zeiss Jena, coborând în clasament de pe locul al doilea până pe locul al patrulea şi totodată pierzând şi ultimele şanse la promovarea în al doilea eşalon. După un start promiţător al sezonului 2009-10, dar o cădere liberă în clasament, Ralph Hasenhuttl este înlocuit cu Klaus Augenthaler, campion mondial alături de reprezentativa Germaniei de Vest, în 1990. La aproape un an de la demiterea sa, Hasenhuttl preia echipa aflată în zona retrogradării în acel moment, VfR Aalen, iniţial semnând un contract valabil un sezon, însă mai târziu conducerea clubului Aalen i-a oferit o prelungire pe două sezoane, după ce a reuşit să salveze echipa în ultimele etape rămase de la retrogradare. După ce au fost aduşi opt jucători şi reziliaţi alţi 14, Ralph Hasenhuttl a propus conducerii lui Aalen un obiectiv îndrăzneţ: ocuparea unui loc la jumătatea clasamentului.
 
După o schimbare a sistemului de la 4-4-2 la 4-5-1, facilitând un joc rapid de contraatac, VfR Aalen a obţinut promovarea directă spre 2. Bundesliga la finalul sezonului 2011-12, după ce s-au clasat pe locul secund. În pauza competiţională a stagiunii 2012-13, Aalen se afla pe locul al cincilea, în luptă directă pentru promovarea în Bundesliga, dar neînţelegerile dintre Hasenhuttl şi directorul sportiv Markus Schupp au dus, într-un final, la demiterea antrenorului austriac la finalul sezonului, pentru ca în octombrie 2013 să facă trecerea la Ingolstadt, la fel ca şi VfR Aalen, aflată în zona retrogradării. După ce a dus echipa până pe locul 10, Ingolstadt promova pentru prima dată în istorie în Bundesliga, terminând stagiunea 2014-15 în postura de campioni. O echipă ce s-a dovedit a fi una dintre surprizele plăcute ale Bundesligii, Ingolstadt a încheiat primul sezon din istorie pe prima scenă pe locul 11, însă Ralph Hasenhuttl a ales să nu îşi prelungească înţelegerea cu clubul bavarez din motive personale.
 

RasenballSport Leipzig, proaspăt promovată în Bundesliga pentru prima dată în istoria clubului, îl împuternicise în funcţia de antrenor principal pe Ralph Hasenhutttl, în speranţa că rezultatele obţinute de acesta alături de echipe inferioare se vor reflecta şi în cazul lor, având la dispoziţie o arie de selecţie largă privind jucătorii tineri de perspectivă. Astfel, fără o tradiţie importantă la nivelul fotbalului german, RB Leipzig a fost catalogată în dese rânduri fiind o echipă artificială, datorită implicării companiei austrieci Red Bull, fondată în anul 1987. Din punct de vedere tactic, Ralph Hasenhuttl a adus la Leipzig aceleaşi principii tactice aduse şi la Ingolstadt, însă cu mici schimbări. Leipzig a adoptat un modul de joc 4-2-2-2/4-2-4, bazându-se pe fluiditatea fazelor de contraatac şi a contrapressing-ului efectuat în primele şase sau şapte secunde de la pierderea balonului în jumătatea adversă. În acest sistem de joc, fundaşii laterali au responsabilitatea de a duce balonul în zonă centrală. În ceea ce priveşte faza de contrapressing, unul dintre atacanţii centrali au rolul de a aplica pressing asupra purtătorului de balon, de regulă un fundaş central, obligându-l pe acesta să dezvolte faza într-unul din flancuri. În acelaşi timp, jucătorul aflat pe partea dezvoltării fazei trebuie să preseze la rândul său fundaşul lateral advers, iar fundaşul lateral al lui Leipzig trebuie să oprească verticalizarea balonului prin pressing asupra extremei adverse. Un al doilea atacant şi jucătorul de flanc aflat pe aceeaşi parte în care se află şi balonul trebuie să preseze din două direcţii purtătorul de balon, pentru a se evita dezvoltarea fazei în zonă centrală, iar contrapressing-ul trebuie aplicat în maxim şapte secunde pentru o eficacitate ridicată. Pe tranziţie pozitivă, jucătorilor le este oferit un grad ridicat de libertate de mişcare. Dacă balonul este câştigat în jumătatea adversă de teren, se va folosi un joc de pase scurte pentru a duce balonul cât mai aproape de careul advers. Dacă balonul este câştigat în propria jumătate, echipa va adopta un stil de pase ceva mai direct pe poartă, sistemul de joc compact permiţându-le să câştige balonul rapid în cazul unei respingeri nefericite a adversarului.

Demonstraţie a fazei de contrapessing: https://youtu.be/_dBtD63LQ6Q

https://fmshots.com/images/BZ9L1.md.png

Nu a ezitat să apară şi primul record stabilit de RB Leipzig, şi anume cel pentru cele mai multe meciuri fără înfrângere din postura de echipă nou-promovată în Bundesliga, 13 la număr. Acest parcurs i-a facilitat echipei din Leipzig clasarea pe locul secund la primul sezon pe prima scenă germană de fotbal, fiind echipa nou-promovată cu cea mai bună clasare din istoria competiţiei. Alături de directorul sportiv şi fostul antrenor al celor de la RB Leipzig, Ralf Rangnick, Ralph Hasenhuttl a reuşit să construiască, într-un timp relativ scurt, o echipă foarte competitivă, fără să arunce cu banii peste tot unde se poate apuca pentru jucători de top ai fotbalului european şi concetrând o bună parte din investiţie asupra jucătorilor tineri, fiind prima echipă debutantă, după reunificarea Germaniei, ce reuşeşte să se claseze pe un loc de cupă europeană. La al doilea sezon cu Ralph Hasenhuttl în calitate de antrenor principal, RB Leipzig a continuat să se lupte pentru locurile fruntaşe ale clasamentului din Bundesliga până în ultima etapă, încheiând stagiunea 2017-18 pe locul şase, la doar două puncte în spatele Borussiei Dortmund, ocupanta locului patru ce duce în playoff-ul UEFA Champions League. În ciuda acestor performanţe, conducerea clubului nu i-a propus o prelungire a contractului aflat în vigoare, astfel că Ralph Hasenhuttl a părăsit-o pe RB Leipzig în luna mai a acestui an.

După şapte luni fără angajament, Ralph Hasenhuttl a fost numit noul antrenor al celor de la Southampton, în urma demiterii lui Mark Hughes după egalul obţinut de „sfinţi” împotriva celor de la Manchester United, scor 2-2, meci în care Southampton s-a aflat în avantaj pe tabela de marcaj cu scorul de 2-0. Astfel, Mark Hughes îşi încheia aventura pe St. Mary Stadium, după ce a reuşit să salveze echipa de la retrogradare la finalul stagiunii precedente, însă a lăsat echipa pe loc retrogradabil după aproximativ jumătate de sezon parcurs. Debutul pe banca „sfinţilor” avea să îl pună pe Ralph Hasenhuttl în faţa celor de la Cardiff, echipă ce, la fel precum Southampton, are ca obiectiv rămânerea în Premier League şi în sezonul următor, având în vedere că este echipa cu cele mai nesemnificative investiţii făcute în perioada de transferuri din această vară. La trei zile distanţă după ce a fost pus în funcţie, Hasenhuttl a pierdut meciul de debut, scor 1-0. Aşadar, primul test cu adevărat important urma să vină o săptămână mai târziu, împotriva lui Arsenal, echipă ce nu pierduse niciun meci din ultimele 22 disputate în toate competiţiile. Astfel, Southampton a reuşit să provoace una dintre marile surprize ale actualui sezon, administrându-le „tunarilor” prima înfrângere după această serie de invincibilitate, scor 3-2, graţie dublei marcate de Danny Ings, respectiv Charlie Austin. Un antrenor ce a dovedit că poate avea rezultate notabile şi cu o echipă mică, Ralph Hasenhuttl le poate îndeplini dorinţa fanilor „sfinţilor”, în speranţa că în sezonul următor vor reuşi, într-un final, să apuce a respira aerul parfumat al Premier League.

Autor: Adrian Ioan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s