Athletic Bilbao, izvor de tradiţie şi cultură bască

În lumea sportului cu balon rotund, multe dintre echipele de tradiţie sunt departajate în funcţie de performanţele obţinute de-a lungul timpului, şi mai puţin din cultura pe care aceste cluburi o lasă în urmă de-a lungul existenţei. În dese rânduri se face, voluntar, confuzia între istorie şi tradiţie. Într-o lume nu doar a fotbalului, ci a sportului în care banul dictează performanţele, însă nu întru totul şi ceea ce inimile fanilor ar cere, există un izvor de tradiţie şi cultură, dispus să sacrifice performanţa în dauna unor ideologii menţinute timp de-o veşnicie. Acest exemplu este Athletic Bilbao

Bilbao, capitala Ţării Bascilor, are o cultură puternic idiosincratică, de la natura lor separatistă până la propria lor limbă, Euskera, o limbă vorbită de aproximativ 750,000 de oameni conform ultimului studiu lingvistic realizat în 2016. De-a lungul anilor, bascii au ţinut să introducă unicitatea şi în fotbal, Athletic Bilbao fiind nu doar una dintre cele mai importante echipe de tradiţie din Spania, dar şi un izvor de cultură prin propriile filosofii de operare ale unui club de fotbal. Ca o torţă pentru regiunea bască, Athletic Bilbao a reprezentat cu mândrie steagul basc în întreaga ţară, fiind, alături de Real Madrid şi FC Barcelona, singura echipă ce nu a retrogradat niciodată din primul eşalon fotbalistic al Spaniei.

Începutul unui mod de viaţă basc

Unul dintre cele mai importante aspecte ale lui Athletic Bilbao o reprezentă politica jucătorilor basci, de altfel un detaliu ce operează atât în domeniul identităţii clubului, cât şi în domeiul economiei. Deşi filosofia implementată de Athletic în timpul istoriei sale a evoluat considerabil din punct de vedere cultural, originea ei este una banală şi aplicată din practică. În timpul ediţiei din 1910-11 a Cupei Regelui, Athletic Bilbao a fost în dese rânduri acuzată că a trimis pe teren jucători inegibili, mai exact doi jucători englezi, în timpul unui meci disputat împotriva Fortunei Vigo, în runda preliminară. Real Sociedad, al doilea club ca anvergură al Ţării Bascilor, a contestat rezultatul acelei partide la Federaţia Spaniolă de Fotbal datorită motivului prezentat mai sus. Federaţia a respins apelul făcut de Real Sociedad, iar echipa s-a retras imediat din cadrul competiţiei.

Acesta nu a fost însă singurul caz în care mai multe echipe au ameninţat cu retragerea sau boicotarea unor meciuri din acea ediţie a Cupei Spaniei. Restul echipelor aflate în competiţie au ameninţat că i se vor alătura lui Real Sociedad prin abandonarea turneului, însă cei de la Athletic Bilbao au luat decizia de a nu mai folosi jucătorii englezi implicaţi în partida împotriva Fortunei Vigo şi că vor utiliza exclusiv jucători basci, moment în care a luat naştere şi filosofia pe care Athletic o foloseşte şi în ziua de astăzi. Astfel, pentru Athletic Bilbao pot evolua strict jucători basci sau jucători proveniţi din propria pepinieră, ce deţin cetăţenie bască.

La inima politicii lui Athletic Bilbao stă academia clubului, situată în micuţul orăşel basc numit Lezama, cu aproximativ 2,500 de locuitori, centru de excelenţă responsabil pentru creşterea a 85% din jucătorii ce au evoluat vreodată sub culorile alb-roşii. De altfel, academia este recunoscută pentru arcadele ce se situează pe acoperişul centrului de la Lezama, arcade ce se regăsesc şi pe fostul San Mames. Când vorbim despre juniorii pe care Athletic Bilbao îi produce an de an, nu există lipsuri nici din acest punct de vedere. Faţă de alte academii din Spania, Athletic Bilbao începe etapa juvenilă de la grupa de juniori U10, însă anul trecut, un număr de aproximativ 1,500 de juniori în vârstă de nouă ani s-au prezentat la probele de joc pentru înscrierea în circuitul juvenil al clubului.

Modul în care tinerii jucători se dezvoltă în afara terenului de joc este la fel de important ca procesul de dezvoltare în interiorul fenomenului fotbalistic. Directorul sportiv al lui Athletic Bilbao, Jose Amorrortu, consideră că este interesat în egală măsură de valorile unui jucător aflat la început de carieră precum şi de calităţile tehnice ale acestora.

Copiii vor avea întotdeauna roluri şi responsabilităţi încă din momentul în care aceştia vor păşi pentru prima dată în cadrul centrului de excelenţă al lui Athletic. Fie că este vorba despre aranjarea echipamentelor de joc, curăţarea vestiarului sau căratul echipamentului de antrenament şi a mingilor. Aici este o întreagă rutină.

Predarea valorilor de viaţă încă de la vârste foarte fragede, în adaos cu antrenamentele obişnuite de pe „dreptunghiul verde”, crează o uniformă de echilibru pentru jucătorii generaţiei de mâine. Pentru Jose Amorrortu, unul dintre cei mai importanţi oameni din organigrama clubului basc, Athletic Bilbao se află în ADN-ul său. Având parte de succes ca jucător, iar mai târziu ca antrenor al grupelor de copii şi juniori, respectiv a echipei mari, Amorrortu a căpătat experienţa prin pregătirea mai multor generaţii de fotbalişti, ce ulterior l-a ajutat în supravegherea evoluţiei clubului cu trecerea anilor. Deşi a obţinut ultima mare performanţă în stagiunea 2011-12, când ajungeau până în finala Europa League, disputată împotriva lui Atletico Madrid, iar ultimul titlu de campioană în stagiunea 1983-84, Athletic Bilbao rămâne una dintre cele mai titrate echipe din istoria fotbalului spaniol, cu 32 de titluri pe plan intern şi continental.

În ceea ce priveşte efectele politicii lui Athletic Bilbao, Amorrortu are următorul punct de vedere:

Aici avem o cultură, o identitate. Este datoria noastră să creăm oameni buni, asemenea şi fotbalişti buni. Şi nimeni nu o face în modul în care o facem noi. Familia reprezintă totul pentru cetăţenii basci şi vrem să facem totul aşa cum trebuie prin intermediul oamenilor noştri, oamenilor de la club. Nu există un motiv mai mare de mândrie pentru un băiat basc decât să practice fotbalul pentru acest club.

https://mihaidolinschicom.files.wordpress.com/2019/02/15601-102mo8loygybobp4xgngxta.jpeg?w=960&h=614
Academia celor de la Athletic Bilbao, situată în oraşul basc Lezama



Înrădăcinarea în propriile concepţii, un sacrificiu al performanţei

Cu toate acestea, mai mulţi critici ai acestui sport nu au ezitat în a scoate în evidenţă detaliul la care mulţi oameni se gândesc în momentul în care află despre filosofia şi tradiţia celor de la Athletic Bilbao, aceea de a prefera tradiţia cu riscul de a periclita drumul către marile performanţe. Athletic Bilbao este modelul utopic ce arată faptul că timpul nu s-a deteriorat dincolo de recunoaşterea istoriei clubului, beneficiind în ultimii ani de facilităţi de antrenamente excelente şi de o nouă arena, o nouă casă pentru cei care se identifică şi sufleteşte, şi fotbalistic cu Athletic Bilbao, un nou San Mames, dar cu acelaşi spirit basc ce a existat dintotdeauna.

Spre deosebire de Athletic, cealaltă reprezentantă a fotbalului basc, Real Sociedad, s-a distanţat treptat de politica jucătorilor basci în 1989, în dorinţa de a fi o echipă mai competitivă şi de a avea aspiraţii mai mari către performanţă. În luna septembrie a acelui an, Sociedad efectua primul transfer al unui stranier, şi anume internaţionalul irlandez John Aldridge, ce bifase puţin peste 100 de meciuri pentru Liverpool în toate competiţiile şi care reuşise să marcheze 63 de goluri. Aldridge avea să petreacă pe San Sebastian la fel de mult cât a petrecut şi pe Anfield Road, doar două sezoane, având 33 de goluri în 63 partide disputate în Primera Division. Cu toate acestea, aflându-se pe căi mari spre performanţe mai notabile, Real Sociedad nu a reuşit să revină niciodată la prestigiul avut în timpul anilor 1980, când au cucerit două titluri de campioană în 1980-81, respectiv 1981-82, s-au clasat pe locul al doilea în 1979-80, respectiv 1987-88 şi au cucerit Cupa Spaniei pentru a doua oară în istorie, în 1986-87.

Cât despre Athletic Bilbao, există o antiteză destul de importantă între principiile acestora şi cele ale lui Real Sociedad. Dacă fanii celei din urmă echipă au fost dispuşi să renunţe la o politică favorabilă jucătorilor basci în dauna performanţei, fanii lui Athletic nu au aceeaşi părere. În urma unui studiu efectuat alături de membrii socios ai lui Athletic Bilbao, un procentaj de 76% dintre aceştia ar prefera ca echipa să retrogradeze decât să se renunţe la politica clubului, fanii basci acceptând inferioritatea în faţa altor granzi ai Spaniei, atâta timp cât această piatră de temelie a culturii basce rămâne în „picioare”.

În ciuda direcţii pozitive înspre care s-a îndreptat această cultură, a existat, timp de mulţi ani, şi o problemă multiculturală nu doar în Ţara Bascilor, ci pe întreg teritoriul Spaniei. În anul 2011, Jonas Ramalho a devenit primul jucător de etnie mixtă ce a evoluat vreodată pentru Athletic Bilbao. Petrecând şapte ani în academia celor de la Athletic Bilbao, Ramalho este născut din mamă bască, iar tatăl de origine angoleză, iar la vârsta de 14 ani a devenit cel mai tânăr jucător ce a evoluat vreodată pentru Athletic Bilbao, în timpul unui amical disputat împotriva vecinilor basci, SD Amorebieta. În momentul în care Ramalho a disputat primul meci oficial pentru Athletic Bilbao, reprezentativa Spaniei aliniase, în întreaga sa istorie, doar cinci jucători de culoare. Totodată, în 2014 a apărut şi primul golgheter de culoare al bascilor, Inaki Williams, născut chiar în Bilbao din părinţi basci, originari din Liberia, refugiaţi ai Războiului Civil African, ce s-au în Ghana, înainte de a emigra în Europa şi a se stabili astfel în Bilbao. Cu doar un an petrecut la academia celor de la Bilbao, Williams nu numai că a evoluat pentru prima şi a doua echipă a lui Bilbao, dar la începutul carierei profesioniste a evoluat şi pentru Basconia, echipa satelit a clubului basc.

Jucătorii născuţi în Ţara Bascilor, dar crescuţi într-o altă regiune sau ţară, sunt eligibili pentru a putea evolua la Athletic, chiar şi în cazul jucătorilor cu cetăţenie dublă, basco-franceză, însă există şi alte criterii prin care un jucător poate evolua pentru basci: dacă unul sau ambii părinţi sunt de origine bască sau, dacă la nivelul junioratului, au petrecut o anumită perioadă de timp evoluând pentru echipele din zona Ţării Bascilor. Un exemplu destul de popular este cel al lui Bixente Lizarazu, născut şi crescut în Franţa, făcând pasul către prima echipă a celor de la Girondins de Bordeaux, pentru care a evoluat opt sezoane, chiar de la academia acestora. În 1996, Lizarazu a semnat un contract cu Athletic Bilbao, datorită faptului că mama sa este de origine bască, devenind primul jucător francez ce a evoluat pentru basci. Cu toate acestea, desele probleme la inghinali l-au împiedicat pe Lizarazu să aibă un impact major pe San Mames şi a părăsit echipa la finele stagiunii 1996-97, făcând trecerea către Bayern Munchen, unde a cunoscut cele mai mari satisfacţii ale carierei de jucător.

Un al doilea astfel de exemplu este cel al lui Antoine Griezmann. Născut în oraşul Mâcon, situat în partea estică a Franţei, Griezmann a fost propus în timpul anului 2012, când acesta încă se afla la rivala bascilor, Real Sociedad. Cu patru ani petrecuţi în academia lui Sociedad, Griezmann ar fi putut fi eligibil pentru un eventual transfer spre Bilbao datorită celor patru ani petrecuţi ca juniori în Ţara Bascilor, însă conducerea lui Athletic a refuzat să efectueze mutarea pe motiv că „jucătorul nu a fost suficient de bine format”.

Dacă ar fi să vorbim despre un exemplu recent, acela ar fi Cristi Ganea, fostul jucător al celor de la Viitorul Constanţa. Petrecându-şi o bună parte din cariera juvenilă la echipe basce precum Basconia, satelitul celor de la Bilbao, şi Indartsu, Ganea a fost transferat de Athletic Bilbao de la Viitorul pentru trei sezoane, fiind însă împrumutat în acest sezon la divizionara secundă, Numancia.

Bună exportatoare pentru echipele de top la nivel european

În ciuda unei politici de jucători extrem de strictă, Athletic Bilbao s-a dovedit, în ultimii ani, a fi o bună exportatoare către echipele mari ale fotbalului european.

Un prim exemplu elocvent este Javi Martinez, mijlocaşul celor de la Bayern Munchen. Născut în oraşul basc Estella, Javi Martinez a fost achiziţionat de Athletic Bilbao la vârsta de 17 ani de la echipa a doua a celor de la Osasuna în schimbul sumei de şase milioane de euro, deşi nu a evoluat niciodată pentru prima echipă a clubului din Pamplona. Cu toate acestea, Martinez a petrecut şase sezoane pentru basci, pentru care a disputat 251 de partide, punctând de 26 de ori. Făcând pasul chiar şi spre prima reprezentativă a Spaniei, Javi Martinez a fost achiziţionat în vara anului 2012 pentru suma de 40 de milioane de euro.

Un produs sută la sută al celor de la Real Zaragoza, Ander Herrera a semnat un contract valabil cinci sezoane cu Athletic Bilbao, fiind născut în capitala Ţării Bascilor, după 82 de prezenţe în tricoul Zaragozei, dintre care 63 pe prima scenă a fotbalului spaniol. Achiziţionat pentru 7,5 milioane de euro, lui Ander Herrera i-a fost fixată o clauză de reziliere de 36 de milioane de euro, valabilă în primii trei ani, şi de 40 de milioane în ultimul an. După ce lui Manchester United i-a fost refuzată o ofertă de 36 de milioane de euro, cei de la Athletic Bilbao au înştiinţat gruparea engleză că trebuie să plătească cele 40 de milioane de euro stipulate în clauza de reziliere. Zis şi făcut. Herrera părăsea Ţara Bascilor în vara anului 2014, după doar trei sezoane, devenind noul jucător al celor de la Manchester United.

Un alt jucător francez ce a ajuns la Athletic este Aymeric Laporte. Aflat încă în perioada junioratului, Laporte a fost invitat în vara anului 2009 să susţină probe de joc la Athletic Bilbao, datorită originii basce a străbunicilor săi, însă din cauza vârstei foarte fragede, ce nu i-a permis să părăsească teritoriul francez, Laporte a petrecut un an în academia lui Aviron Bayonnais, înainte de a face, într-un final, trecerea spre Athletic Bilbao. După doar un an petrecut în academia bascilor, Laporte a fost trimis să evolueze pentru echipa tip satelit a clubului, Basconia, timp de un sezon, pentru ca mai apoi să ajungă la echipa secundă a lui Athletic. Debutând la doar 18 ani în echipa mare a lui Bilbao, lui Aymeric Laporte i-a fost stabilită o clauză de reziliere la doar câteva luni după primul meci, o clauză de 27,5 milioane de euro. Devenit un membru exponenţial al echipei pregătite de Ernesto Valverde, Laporte şi-a prelungit în iunie 2015 contractul cu bascii, noua clauză deveninde de 50 de milioane de euro. Un an mai târziu, Aymeric îşi prelungise până în 2020 contractul cu Bilbao, cu o clauză de 60 de milioane de euro. Clauză ce a urmat a fi activată în perioada de transferuri din timpul sezonului 2017-18 de către Manchester City. Astfel, Laporte părăsea San Mames după 222 de partide în toate competiţiile în tricoul lui Athletic.

Cea mai recentă mutare de efect a reprezentat-o cea a lui Kepa Arrizabalaga. După ce Real Madrid părea să finalizeze tratativele pentru portarul spaniol în luna ianuarie a anului trecut, în schimbul sumei de 18 milioane de lire, Athletic Bilbao a jucat o carte foarte inteligentă, ce avea să aducă în contul clubului o sumă de aproape patru ori mai mare. După aceste negocieri, Kepa şi-a prelungit contractul cu Bilbao până în 2025, fiind fixată o clauză de 80 de milioane de euro. La doar câteva luni distanţă, mai exact în luna august a anului trecut, Chelsea activa clauza de reziliere de 80 de milioane de euro, Kepa devenind astfel cel mai scump portar din istoria acestui sport.

Succesul vine din interior

Pentru Athletic Bilbao, succesul nu se rezumă strict la cupe câştigate, ci prin satisfacţia de a-şi vedea propriul talent crescut pe „dreptunghiul verde”. Că tradiţia lor rezistă într-un sport sensibil din punct de vedere al loialităţii şi a culturii fotbalistice. Într-o lume în care marketing-ul transformă sportul într-un brand, iar echipele de club devin corporaţii, unele dintre ele fiind entităţi fără chip şi o tradiţie dobândite odată cu trecerea anilor, Athletic Bilbao rămâne unul dintre exemplele ideale că fotbalul poate naşte o poveste transmisă din generaţii în generaţii, fără ca presiunea procesului de transformare a sportului să îşi facă simţită prezenţa într-o comunitate ce, cu toţii, au aceeaşi pasiune, aceeaşi iubire.

Una dintre devizele ce sunt dese auzite în rândul fanilor lui Athletic este „Con cantera y afición, no hace falta importación”. În traducere, „Cu talente crescute acasă şi suport necondiţionat, nu ai nevoie de străini.”

Autor: Adrian Roman

Surse: These Football Times, Tifo Football

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s