Pep și deciziile sale tehnico-tactice

Pep Guardiola este antrenorul care a creeat un stil nou în fotbalul mondial, iar cei care au lucrat cu el folosesc cuvinte gen perfecţionist, genial și revoluționar când discută despre felul în care vede fotbalul și în care pregătește meciurile. După primii trei ani la nivel de seniori, în care a câștigat două Ligi ale Campionilor și trei La Liga, a părut să își dorească și mai mult. Dincolo de celebrul tiki-taka, Pep a tot fost în căutare de inovații.

De la ultima Ligă a Campionilor cucerită in 2011, catalanul a fost în căutare de inovații  aproape de fiecare dată când a avut o dublă foarte tare, iar mai mereu planul s-a dovedit falimentar. Totul a început la returul cu Chelsea, de pe Nou Camp din 2012 atunci când tehnicianul spaniol a folosit o formulă de joc cu trei apăratori formată din Mascherano, Puyol și Pique, trei mijlocasi si o linie ofensivă formată din patru oameni. Messi, Fabregas, Alexis si supriza Isaac Cuenca în fața consacraților Pedro, Dani Alves și Thiago Alcantara. Mai mult decât atât, după accidentarea lui Pique l-a trimis pe Dani Alves în teren, iar echipa a pierdut orice echilibru defensiv chiar dacă a condus cu 2-0. La final, Barca rata calificarea în ultimul act dupa un 2-2 plin de suspans.

Trei ani mai târziu, aflat pe banca lui Bayern Munchen a încercat un marcaj om la om in semifinala cu fosta sa echipa, printr-o formula 3-4-2-1. O tactică sinucigașă, împotriva celebrei triplete de atac a Barcei formată pe atunci din Messi, Suarez și Neymar. Argentinianul a transformat apărarea bavarezilor într-o simplă defensivă. La final a plecat cu un 0-3 de pe Camp Nou si nu a mai putut răsturna calificarea la Munchen. În ultimul său sezon la conducerea echipei din Munchen a surprins din nou prin strategia gândită. În turul semifinalei de la Madrid cu Atletico i-a lăsat pe bancă pe Franck Ribery și Thomas Muller, în timp ce Kingsley Coman și Douglas Costa au fost titularizati, iar David Alaba folosit ca fundaș central. Rezultatul? Victorie pentru madrileni după o actiune impetuoasă a lui Saul. La retur trupa lui Simeone a stiut să profite pentru a ajunge în ultimul act.

Pe banca lui Manchester City a preluat o echipă cu fundași laterali foarte slabi. Sagna, Clichy, Zabaleta și Kolarov. Totuși, în aceste condiții, la returul din Principat după un 5-3 pe City of Manchester Stadium, Pep l-a titularizat ca fundaș central pe Kolarov în locul lui Otamendi. Nu a efectuat decât o schimbare și aceea la 3 la 1 pentru AS Monaco. Era al patrulea an consecutiv cu eliminare rapidă din cea mai importantă competiție inter-cluburi din Europa pentru catalan. Un an mai târziu, după aproape 150 de milioane de euro plătite pe fundașii laterali Kyle Walker, Mendy și Danilo, „cetățenii” au depășit faza optimilor. Greul a început în sferturi. O posesie în stilul lui Guardiola în turul de pe Anfield de 62%, dar scorul a fost de 3-0 pentru Liverpool care a lovit pe contraatac după un pressing epuizant. La retur a fost vorba și de neșansă, însă Pep a pierdut din nou, posesia sa prelungită dând încă o dată chix.

La Londra, pe Tottenham Stadium în urmă cu nouă zile, Guardiola nu s-a dezminţit. Chiar dacă singurul absent motivat era accidentatul Bernardo Silva, Pep a căutat din nou elementul surpriză în formula de start. Mahrez a fost trimis din primul minut după o perioadă în care jucase puțin, iar Kevin De Buryne și Leroy Sane au intrat pe teren de abia în minutul 89. Jocul a fost vizibil afectat din cauza absențelor celor doi, Manchester City a pierdut, iar managerul catalan a fost obligat să caute din nou „remontada”. Situația a părut rezolvată în minutul 60. Man City avea patru la doi, dar parcă mai defensiv ca niciodată, Guardiola a renunțat la omul care acționa între linii, la David Silva și l-a introdus pe Fernandinho. Mai multă siguranță, dar prin posesie. Opțiunea Leroy Sane părea viabilă. La acel scor oaspeții erau nevoiți să forțeze. Decizia a fost pe planul:            „adversarul nu are balonul nu poate fi periculos”. La rezultat de calificare, Mauricio Pochettino a îndrăznit să introducă un atacant, în locul unui mijlocaș defensiv accidentat. O schimbare prin care a pierdut tot mijlocul terenului. Totuşi proverbul norocul ți-l faci și singur a funcţionat pentru antrenorul lui Spurs. Cel curajos iese mereu cu capul ridicat, iar Pochettino merită lăudat nu doar pentru această dublă, ci pentru tot ceea ce a realizat în ultimii ani. Prin ceea ce a realizat în Uefa Champions League rămâne ideea că realizările la Bayern Munchen și Manchester City sunt sub ce reușiseră aceste echipe cu Jupp Heynckes și Manuel Pellegrini. Bayern a disputat 2 finale de CL până la venirea spaniolului, iar Manchester City în vara lui 2016 venea după semifinala pierdută contra lui Real Madrid. De altfel singura semifinală disputată în istoria clubului.

Cu siguranță că Josep Guardiola va fi la anul, din nou, unul din candidații serioși la trofeul suprem. Lotul va fi din nou îmbunătățit. Căutarea permanentă de inovații prin titularizarea unui jucător surpriză și permanentă gândire pe un fotbal bazat pe posesie prelungită a balonului, într-o eră în care fotbalul vertical a câștigat ultimele șase ediții din Champions League sunt factorii decisivi în ratarea calificărilor pentru Guardiola.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s