Antonio Conte și vechea lui problemă

Vrei să câștigi minim un trofeu intern pe sezon? Atunci apelezi la Antonio Conte. Asta spune statistica prin ceea ce a realizat la Juventus și la Chelsea. Pe banca „Bătrânei Doamne” a format o echipă ce a avut forța să câștige trei titluri consecutibve în Serie A și să oprească un AC Milan al lui Massimiliano Allegri cu Zlatan Ibrahimović în echipă, iar apoi la Chelsea nu doar că a câștigat un campionat în fața lui Guardiola, Jurgen Klopp și Jose Mourinho, ba mai mult a adus în acel moment trendul cu 3 fundași centrali și în Premier League. Este un antrenor care depunde o energie fantastică în fiecare zi prin studierea adversarilor, are o calitate aparte în motivarea jucătorilor și păstrarea concentrii pentru aceștia pe parcursul a nouă luni în lupta internă. Probabil este antrenorul cu performanțe importante de care s-a vorbit cel mai puțin în ultimul deceniu.

Probleme sale mereu au fost însă în Liga Campionilor sau mai bine spus în competițțile europene. Aceste lacune pe care le-a dovedit în competiția supremă se poate spune că au venit și pe modul în care poate nu a știtu să gestioneze mai bine situațiile cu jucătorii importanți. Conte nu este genul de antrenor ca Zidane sau Guardiola care să mai lase de la el în anumite dialoguri cu jucătorii mai grei. Problema dintre el și Diego Costa după ce au luat titlul împreună pe Bridge aș spune că a încheiat și perioada italianului pe banca echipei londoneze, dar aproape și forma excelentă a atacantului spaniol. Dincolo de aceste probleme, mai mereu rezultate în competițiile europene nu s-au ridicat la calitatea performanțelor obținute de echipa lui în campionat. În Liga Campionilor se aleargă mai mult, iar versatilitatea adversarilor este mereu superioară echipelor din liga internă. Cel puțin asta afirmă marii antrenori de pe bătrânul continent. Poate nu de fiecare dată a fost favorit în dublele din Liga Campionilor, însă mai mereu echipele sale au lăsat senzația că nu au fost pregătite pentru cel mai înalt nivel din Europa.

În vara lui 2011, când a preluat-o pe Juve a avut șansa ca echipa să nu fie calificată în competițțile europene și să se poate concentra doar pe recâștigarea titlului. Imediat anul următor prezent în Uefa Champions League a mers cu Juventus până în sferturi. În optimi, a trecut de Celtic. O dublă care a fost clar la discreția campioanei Italiei. În sferturi lucrurile au stat mai dificil. Juve a întâlnit Bayern Munchen și a părăsit competiția. E greu să îi reproșezi ceva după acea dublă lui Conte. Bavarezii aveau în acel moment un grup fantastic, poate una dintre cele mai frumoase echipe din secolul XXI, formată într-un mare stil de Jupp Heynckes. Reproșurile pe care le-a primit pentru prima dată Antonio Conte au venit anul următor. Într-o grupă cu Real Madrid și Galatasaray, echipa sa a fost eliminată în ultima etapă. Cu o vreme insuportabilă la Istanbul și pe un gazon asemănător cu cel de la Steaua-Valencia, formația torineză și-a asumat eliminarea din Liga Campionilor, într-o partidă ce s-a jucat pe parcursul a două zile. Scuzele s-au găsit imediat, dar problema lui Juventus a fost de ce a ajuns în situația de a juca o calificare în optimi chiar la ultimul meci. În acel sezon, Antonio Conte a mai dovedit încă o dată lacunele în competițiile europene. Coborâtă în Europa League, campioana Italiei avea șansa să joace cu trofeul pe masă finala de la Torino, dar neașteptat, Juventus a fost eliminată de Benfica, după un retur extrem de slab în Italia. În vara lui 2014, după al treilea titlu câștigat în Serie A, a venit și despărțirea lui Conte de clubul pe care îl iubea, menționând atunci că investițțile nu sunt atât de mari pentru ca Juventus să poată realiza performanțe în Champions League. Cu el plecat și venirea lui Allegri în capitala Piemontului, lucrurile au stat mai bine. Juve a ajuns de două ori în finala Champions League, iar investițiile, cel puțin în sezonul 2014/2015 nu au fost cu mult peste ce a avut Conte la dispoziție. Este adevărat, cu un grup format de Conte, a reușit Allegri să joace cele două finale contra echipelor spaniole.

A venit perioada de doi ani de pe banca naționalei Italiei, unde evident au fost cei mai buni doi ani din vara lui 2012 și până acum pentru squadra azzurra, iar dacă lui Guardiola i-au fost atribuite merite pentru performanțele reușite de Spania în 2010 și 2012, plus de Germania în 2014, poate că și Conte merita menționat pentru faptul că la Campionatul European din 2012, Italia s-a bazat pe un grup și un sistem de joc cu mulți oameni de la Juventus. Cert este că Antonio Conte în 2016, la Campionatul European din Franța a eliminat Spania, iar apoi a fost eliminat în sferturi de Germania. Victoria contra ibericilor fiind probabil cel mai bun meci eliminatoriu pentru tehnicianul născut la Lecce. Imediat în vara acelui an s-a despărțit de Italia și a mers în Anglia. A ales să facă un pas curajos, într-o ligă în care deja era prezent Jurgen Klopp, iar Guardiola și Mourinho deja erau dați ca sigur la Manchester City, respectiv Manchester United. A fost primul care a plecat, dar primul dintre ei care a câștigat un big trophy. Cred că e prea puțin să menționăm că înainte ca antrenorul italian să ridice trofeul PL, Man United câștigase cu Mourinho la timonă Community Shield și Cupa Ligii. Poate a fost ajutat din nou, ca și în primul an de la Juventus, de faptul că Chelsea nu evolua în Europa. Energia fizică și psihică a echipei s-a concentrat doar pe campionat. După un star de campionat cu o formulă 4-1-4-1, a găsit formula perfectă de joc. A schimbat într-un 3-4-3, în care Kante și Matic au oferit echilibru la mijlocul terenului, iar Hazard și Diego Costa au ținut greul în atac. Chelsea a câștigat Premier League, iar Wenger, Guardiola și Mourinho au tot încercat și ei formula cu 3 fundași centrali, dar care nu a dat rezultate precum aceea a profesorului Conte. Pierdea lui Matic cumva stranie, cearta cu Diego Costa și calfiicarea în Liga Campionilor, a făcut ca Chelsea să pairdă din ce în ce mai multe puncte în Premier League și să nu poată termina pe primul loc în Champions League o grupă dificilă e adevărat, dar cu probabil cel mai slab Atletico Madrid din ultimii ani și AS Roma. Echipa italiană a câștigat grupa, iar Chelsea antrenată de Conte a fost nevoită să întâlnească Barcelona în optimi. Cu greșeala lui Andreas Christensen, Chelsea nu a putut să meargă cu avantaj pe Nou Camp. La returul din Catalonia, lucrurile au arătat slab pentru londonezi. Echipa lui Conte a fost limitată în exprimare, iar albaștrii au ratat șansa să elimine o echipă a Barcelonei care apoi a fost scoasă de AS Roma, conddusă de Eusebio Di Francesco, antrenor cu mai puține investiții, ce a nu a câștigat tilul, dar care a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor, acolo unde deocamdată, Antonio Conte nu a ajuns.

După un an sabatic, a ajuns în vara acestui an pe banca lui Internazionale Milano. Transferurile foarte bine gândite cu aducerile lui Sensi, Barella, Godin și Lukaku plus pregătirea fiziciă și tactică s-au văzut excelent în primele 6 etape din Serie A. Inter a arătat impecabil defensiv și solidă în multe momente și în exprimarea ofensivă. Toate acestea aș spune că s-au văzut și ieri seară, dar doar pentru 50 de minute pe Nou Camp. Problema lui Antonio Conte este însă că echipa sa a plecat direct slab în competiția unde deocamdată nu a dovedit nimic. Egalul obținut în extremis cu Slavia Praga a arătat din nou dificultățile lui Conte în Champions League. În prima etapă privind nivelul de concentrare și motivație al echipei, iar în repriza a doua cu Barca în ce privește nivelul fizic au fost prea puțin pentru un club de talia europeană a lui inter Urmează meciul cu Juventus în campionat, unde că probabil Antonio Conte își dorește mai mult ca niciodată victoria, ținând cont că Juventus nici nu a luat în calcul revenirea sa la echipă în vara acestui an. În Champions League nu este o grupă simplă. Probabil este cea mai grea grupă din acest sezon și Inter deocamdată să află în proces de formare după perioada Spaletti. Nerazzurri au realizat un progres enorm după aducerea lui Antonio Conte, dar oare când va fi pregătit Conte pentru Liga Campionilor? Sau va fi vreodată? Jocul din prima repriză cu Barcelona, unde Inter a avut ocaziile mai mari plus distanța alergată, cu 10 km mai mult decât echipa lui Valverde dă semne bune. Însă apoi vin căderile din actul secund, problemele de comunicare cu oamenii importanți și poate cumva și jocul ofensiv de multe ori citit foarte ușor care duc la ieșiri premature din competiția supremă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s