Tubul de oxigen

„Nu am vāzut niciodatā un jucātor de doar 16 ani cu atâtea virtuți! declara Pablo Bengoechea, legenda fotbalului uruguayan după debutul lui Federico Santiago Valverde Dipetta la echipa mare a lui Club Atlético Peñarol. „Aurinegro” a avut curaj în calitățile lui Fede și l-a debutat pe puști foarte devreme, într-un moment când echipa pregătită de el se lupta pentru câștigarea titlului în Uruguay.  La 17 neîmpliniți, Valverde ridica deja trofeul de campion la nivel de seniori, pentru clubul unde începuse fotbalul. Totul venea la un an distanță după ce impresionase la Copa America U-17, acolo unde scouterii lui Chelsea și Arsenal l-au urmărit atent pentru a fi semnat la echipele de juniori. Pablo Bengoechea i-a transmis să nu se grăbească și avea să fie decizia corectă.

4851b24afe9ead011b848c2bcbf743a9

Crescut într-o familie umilā, în care tatāl sāu lucra paznic la un Casino, iar mama vindea haine la un magazin de lucruri second-hand, Fede a visat mereu să joace la cel mai înalt nivel. Pe când nu împlinise încă 7 ani, i-a spus tatālui sāu la o întrunire de familie cā într-o zi va reprezenta Uruguayul la Campionatul Mondial., iar multă lume a zâmbit. E doar un vis de copil au spus mulți. Totul avea însă să se întâmple atât de repede. După primul meci jucat în 11 contra 11 , la echipa de juniorii a lui Penarol, Fede Valverde l-a întrebat pe antrenor dacă poate să evolueaze încă un meci pentru grupa mai mare de vârstă. Nu simțea oboseala, iar antrenorul i-a spus că trebuie să învețe să își dozeze energia.

Desi antrenorul Zidane îl laudā, iar aproape toatā presa iberica scrie despre el, părinții îi repetă  zi de zi că nu a demonstrat nimic. Fede Valverde: „Tata si mama îmi repetă zi de zi că sunt un nimeni în fotbal.. Imi spun că sunt fiul lor, că mă iubesc, dar că nu am reușit nimic în fotbal, iar eu cred că au absolută dreptate. Nu am câstigat nimic în fotbal. Da, este fantastic că ma aflu la cel mai mare club din istoria fotbalului, dar asta nu înseamnă ca eu mi-am lăsat amprenta aici.”

Uruguayanul a fost transferat de Real Madrid în 2016, atunci când Penarol primea aproximativ 6 milioane de dolari în schimbul său. A inceput la echipa a doua a lui Real Madrid, unde a impresionat sub comanda lui Santiago Solari. Mult prea bun pentru nivelul ligii a treia din fotbalul spaniol, Federico a fost cedat sub formă de împrumut la Deportivo la Coruna în sezonul 2017/2018. Asta după ce în vara  lui 2017, reprezentase naționala Uruguayul la Campionatul Mondial U-20, iar acolo evoluții i-au adus balonul de argint, pentru al doilea cel mai bun jucător, într-un turneu în care formația celestă terminase pe locul 4.

A fost prezent pe teren în 25 de meciuri pentru Depor, iar evoluțiile sale au fost apreciate chiar dacă nu a reușit să paseze decisiv sau să marcheze. În vara lui 2018, după plecarea lui Zinedine Zidane, a fost anunțat  că Julen Lopetegui âl așteaptă la reunirea lotului. Sub comanda antrenorului spaniol și-a făcut și debutul la echipa mare a Madridului. Minutele mai importante au venit după instalarea lui Solari. Omul care l-a inteles cel mai bine în momentul sosirii in Europa. Au fost multe întrebări despre posibila sa rămânere la Madrid, în urma reveniri lui Zizou la conducere. Se spune că la primul antrenament, Valverde i-a strecurat balonul printre picioare antrenorului francez, la celebrul 8 vs 2 jucat la încălzire, iar imediat pe gazon s-a făcut liniște. Ramos, Kroos, Modric, Marcelo si Benzema au ramas ușor mirați, dar Zidane a reacționat într-un mod plăcut, cu un zâmbet larg și vorbe plăcute pentru uruguayan, chemat în birou pentru a primi încrederea necesară pentru sezonul următor.

dt.common.streams.StreamServer

 

În  vara acestui an, Zidane a refuzat din câte se spune ideea de a îi transfera pe Donny van de Beek sau Christian Eriksen pentru a împrospăta o linie de mijloc îmbătrânita și care a dus multe razboaie, în special prin Modric si Kroos. Motivul a fost unul simplu, numit: Fede Valverde. Energia adusă de uruguayan, intensitatea și agresivitatea, rolul de mijlocaș box to box si calitatea în apariția din linia a doua l-au determinat pe antrenorul francez sa creadă in mijlocasul sau versatil ce poate evolua pe orice poziție de la mijlocul terenului indiferent de sistem.

Are o calitate excelentă în a avansa în teren cu balonul la picior și o inteligență mult peste media mijlocașului box to box de a veni din linia a doua. Plasamentul său din punct de vedere defensiv, calitatea de a închide spațiile îl pot aduce chiar în postura de titular în fața lui Modric în anumite partide importante.

ACTION-F-Valverde-1

Tackling-1-1

„Pentru mine este simplu sa joc la Real Madrid” spune Valverde. „Este ușor mai ales atunci când jucatori precum Toni Kroos si Casemiro îmi dau incredere. Pot spune că discut foarte mult cu Toni. Încerc să petrec cât mai mult timp pe lânga el, pentru că este un fotbalist genial, dar și un om incredibil de plăcut.

Diego Forlan spune despre conaționalul său ca este un mixt între Paul Scholes și Paul Pogba. Indiferent cu cine se aseamănă, viitorul lui Federico Valverde sună bine.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s